Deși are zilele numărate la AC Milan, Ronaldinho încă mai speră că mai poate rămâne câțiva ani în Europa. Până luni, favorită pentru obținerea semnăturii mijlocașului ofensiv era Gremio, formație de primă ligă din Brazilia și, totodată, clubul care l-a lansat pe „Dințos” în fotbalul de înaltă calitate.
Dar, luni seară, toate calculele au fost date peste cap după ce conducerea clubului Blackburn Rovers a anunțat oficial că a înaintat o ofertă de achiziționare a jucătorului.
Conform skysports.com, patronii indieni ai clubului din Premier League oferă 7,2 milioane de euro pentru brazilianul care și-a câștigat un binemeritat loc în istoria Barcelonei după o serie de evoluții încântătoare.
Ronaldinho, 30 de ani, a intrat în ultimele șase luni de contract cu AC Milan și a fost anunțat de conducere că nu i se va oferi o prelungire. După cinci ani petrecuți la Barcelona, în care a jucat 207 meciuri pentru formația catalană și a câștigat cinci trofee ( Două titluri de campion al Spaniei, două Supercupe ale Spaniei și Liga Campionilor), brazilianul s-a transferat la AC Milan.
În două sezoane și jumătate, Ronaldinho a bifat 82 de partide în tricoul „rossonerilor”, reușind să înscrie 25 de goluri.
Sursa foto: The Sun
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER